Antonie Iorgovan s-a născut la 9 august 1948, în localitatea Gornea, judeţul Caraş-Severin. A urmat şcoala militară şi apoi Facultatea de Drept pe care a terminat-o ca şef de promoţie, în 1972. Iorgovan a intrat în viaţa publică imediat după 89, ca membru coordonator al Comisiei juridice care a redactat prima Constituţie a României postdecembriste. Aşa şi-a căpătat şi notorietatea, fiind gratulat cu apelativul de „Părinte al Constituţiei”.
Antonie Iorgovan, unul dintre cei care a spus adevarul despre masonerie:
"Scopul lor este sa controleze prin aceste mijloace oculte si guverne, si parlamente, si justitie, si politie, si jandarmerie, si garda de la prefectura, si orice, tot ce misca tot ce zboara, totul trebuie sa fie controlat de masonerie... daca ar putea, pana si Divinitatea...nu exista Dumnezeu ci "ziditorul" (Marele Arhitect al Universului, Baphomet, Jahbuhlon etc.).
"Masoneria e un paravan la smecherie, de fapt este un paravan la mafii. Daca e sa cautam crima organizata ea este foarte bine asezata in aceste structuri masonice."
"La noi în ţară, s-au transformat într-o gaşcă, după cum o percep eu, şi se apără şi se trag unii pe alţii fără ca să aibă substanţă, fără ca să aibă valoare. Şi atunci, dacă noi pretindem că vrem să construim o societate democratică şi deschisă, în care valoarea şi calităţile omului să fie elementul esenţial, haideţi să terminăm cu ocultismul“.
"Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana". Pentru indrazneala sa a platit insa cu viata fiind asasinat lent si fara urme.
Declaratia de mai sus nu este singura declaratie a lui Antonie Iorgovan referitoare la masonerie. În martie 2006 el declara într-o conferinţă de presă: "Demisia lui Năstase(mason) este o demisie întârziată. Ar fi trebuit să se producă mai de mult. Demisia lui Năstase este începutul sfârşitului pentru anumiţi oameni şi un anumit mod de a face politică în PSD şi în alte partide. Năstase şi gaşca lui sunt expresia de cumetrie dintre politică şi mătuşa Tamara. Criteriul de apartenenţă la această gaşcă a fost în primul rând homosexualitatea, în al doilea rând - masoneria şi în ultimul rând - infracţionalitatea. Cum pot fi numite persoanele care se ocupă cu traficarea funcţiilor, dacă nu infractori?".
Facand o mica paranteza, comportamentul homosexual al masonilor nu este ceva rar intalnit. In America anilor '80-90 au fost cateva scandaluri de presa care dezvaluiau depravarea extremă şi perversiunile sexuale de tot felul în rândul politicienilor de vază, al oamenilor bogaţi şi influenţi din apropierea Casei Albe si a elitei mondiale de la Bohemian Grove.
Antonie Iorgovan a continuat insa cu afirmatiile sale si a indicat şi nume: "Unii din membrii Guvernului condus de Năstase, precum Ilie Sârbu (la acea vreme vice-preşedinte al PSD şi fost ministru al agriculturii), Eugen Bejenariu (senator PSD), Şerban Mihăilescu (fost secretar general al guvernului Năstase), Gabriel Oprea, iar în teritoriu este încrengătura de la Caraş-Severin, în frunte cu Ion Mocioalcă. Mai sunt cei cărora li se spunea Miki Şpagă sau Şpagaton (fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon). "
Într-o conferinţă de presă Iorgovan revine cu noi dezvăluiri despre Ilie Sârbu: "Eu nu l-am facut homosexual pe Ilie Sarbu. Evident ca nu-l vedeam la homosexuali, dar categoric mi s-a confirmat ca este mason. Pai, daca este mason si Frunzaverde este tatal lor si ei merg in genunchi, cum pot ei sa fie vreodata adversari politici si sa sara la gatul lui Frunzaverde?
Sârbu este mâna dreaptă a lui Frunzăverde şi va trebui să aleagă dacă face politică sau îi duce tava şefului de cuib" (sintagmă cu evidente trimiteri la legionari).
Au urmat reacţii vehemente. Ilie Sârbu a spus chiar că "îl ia de păr şi-l bate în plenul Senatului, să-l vadă toată lumea". Eugen Bejinariu că "Iorgovan mai vorbeşte în calitate de membru PSD doar ca urmare a îngăduinţei de care a dat dovadă Adrian Năstase". Ion Iliescu l-a ameninţat cu "judecata în Consiliul de Integritate Morală". Aici trebuie făcută o precizare importantă: şi lojile masonice au astfel de Consilii în care membrii care îşi încalcă jurămintele sunt judecaţi şi condamnaţi, uneori chiar la moarte.
Cert este faptul că Iorgovan a declarat un război făţiş masoneriei atunci când a afirmat: "Ori eu, ori ei. Am constituit consiliul de onoare care va judeca toate cazurile. Dacă debarcarea lui Năstase nu este urmată şi de alte debarcări, nu am făcut nimic. Gaşca pătaţilor, aşa cum îi spun eu, ar fi bine să-şi pregătească glonţul pe ţeavă, că numai aşa mă vor putea opri. Ar trebui să-şi anunţe killerii că de acum încolo va fi care pe care".
Lui Iorgovan nu i-au fost trimişi killer-ii, ci un cancer. După moartea sa, Adrian Păunescu afirma pe postul de televiziune Antena 1: "Antonie Iorgovan mi-a mărturisit în mai multe rânduri convingerea sa că ar fost iradiat. Era incomod, genul de om care deranja".
Aceleaşi informaţii apar şi în alte surse, puţine, de altfel şi nepreluate de presă, deşi sunt de o gravitate excepţională: "În cadrul unei discuţii cu câteva colege din Parlament, Iorgovan spunea că a câştigat, măcar episodic, o bătălie grea, scrie Civic Media. Era bucuros de victoria sa în faţa cancerului, dar, în acelaşi timp, era convins că nu boala îl răpune treptat, ci complotul criminal. "Mă bucur că înving nu boala, ci răul pe care mi l-au făcut alţii" – a mărturisit Iorgovan. Întrebat de colege ce vrea să spună, de fapt, prin aceste cuvinte, senatorul a explicat că e conştient de faptul că o astfel de boală este fatală. În cele din urmă, senatorul a pus punctul pe "i": "Păi nu vi se pare ciudat că toţi care am fost la revoluţie avem acum probleme? Cu toţi se întâmplă ceva rău. M-au iradiat!"
Iorgovan a mai făcut astfel de afirmaţii şi la un talk-show difuzat de B1 TV: "Boala mea, după toate calculele doctorilor, a plecat de la o iradiere... Deci, cândva, mi s-a pus o bucăţică de uraniu, nu mai mult, am întrebat şi eu cât trebuie... atât, o bucată de uraniu, pe care ţi-o pot ataşa pe un scaun când te duci la o conferinţă".
Un documentar de propaganda masonica realizat de Cristian Rautu (CriCri Media) pentru TVR1... pareri pro si contra cu invitati speciali printre care Ion Iliescu si alti reprezentanti ai masoneriei romane dar si cei care au pareri contra masoneriei precum Antonie Iorgovan care reafirma caracterul mafiot, secret si deci neconstitutional al acesteia. Sunt prezentate filmari din interiorul unui templu masonic si declaratii ale lui Olimpian Ungherea despre infiltrarea masoneriei in Biserica si in institutiile statului.
Va reamintesc ce sustinea Albert Pike in cartea sa “DOGMĂ ŞI RITUAL”
„Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…„